Din categoria ,,Noutati din lumea mea'' m-am gandit sa mai scriu cateva versuri.De aceasta data sunt versuri mai triste,dar acesta a fost sentimentul pe care l-am simtit eu in momentul cand am trecut prin acea zona.
                        
                            Spre Calarasi.Peisaj

Spre Calarasi mergand cu 90 la ora,
Vad drumul negru,intins in stanga-dreapta,
Pe langa mine copacii parca zboara,
Lasand impresia de-alai grabit,interminabil.


Prin picurii din geamul mizgalit,
Se vad adesea stoluri negre,lungi
Ce croncane povestea unui loc
Si-asteapta-un les al vreunui caine mic.


Trecand de stoluri plutitoare,
Incep a se zari in departare
Ruinele casutelor si a ceea ce a fost odata
O fabrica,o ferma...o nimica-toata.


Pe chipurile imbatranite ale satenilor
Vezi palma unui vechi Tovaras,
Ce le-a dictat atatia ani cu grija
Sa faca cinste tarii si romanilor.


Acum Tovarasul s-a dus de mult
Si-n urma grijii lui pentru de toate
Au mai ramas ruinele...
Si-un card de ciori...si atat.


Privelistea se tulbura subit si brusc
Cand inr-o groapa din asfalt am nimerit,
Dar Dunarea ce merge-n dreapta siroit
Ma-ndeamna sa privesc din nou in departare.


Ajung in Calarasi,dar ce sa vad?
Aceleasi vechi ruine prafuite
Si oameni ce se uita-n gol
Si gropi in drumul ce devine monoton.